Plus2Celsius

„Gazele existente în atmosferă reţin căldura produsă de razele Soarelui reflectate pe suprafaţa Pământului. Fără aceasta, Pământul ar fi atât de rece încât ar îngheţa oceanele, iar oamenii, animalele şi plantele ar dispărea. Când creşte proporţia gazelor cu efect de seră din cauza poluării, atunci căldura este reţinută prea mult şi întregul Pământ devine mai cald.

Oamenii de știință cred că  la mijlocul secolului următor creșterea va ajunge la valori de 1.5 – 4.5 grade Celsius. Schimbările climatice induse de oameni se produc într-un interval de timp relativ redus faţă de schimbările climatice naturale, punând sub semnul întrebării capacitatea de adaptare a speciei noastre. Pentru a ne adapta este necesar să ştim care sunt potenţialele efecte ale schimbărilor climatice.

Documentarul a fost realizat de Fundaţia Terra Mileniul III în cadrul proiectului „Adaptation to climate change”, în parteneriat cu Reţeaua de Acţiune pentru Clima România (RAC RO) şi cu sprijinul financiar al Minor Foundation”.

8.14

Nota: 8.14/10 din 22 voturi

Alte filme interesante

Buncărele secrete ale Mafiei

2013
9.75

O incursiune fascinantă în lumea ’Ndrangheta, o mafie născută în exil, crescută în umbră și devenită un imperiu global al crimei.

Fata care s-a transformat în trei băieți

2012
10

Un caz tulburător de trădare, manipulare și identități false: fata care s-a transformat în trei băieți pentru a-și seduce prietenele.

Apartamentele-sicriu din Hong Kong

2024
9.69

În spatele vitrinelor strălucitoare, Hong Kong ascunde o realitate dură: oameni care trăiesc în cuști de locuit.

România în ’89: Frica și speranța dinaintea Revoluției

1989
8

Filmat pe ascuns, documentarul te invită într-o călătorie în timp, în 1989, cu câteva zile înainte de izbucnirea Revoluției.

  • Foarte..frumos. Si incepe cu melodia irlandeza „Oh, Danny boy…” ce-i drept dramatica. 

  • >