Mata Hari, dansatoarea-spion

Mata Hari este, fără îndoială, unul din cele mai cunoscute nume din lumea spionajului, învăluit pentru totdeauna într-o aură de mister şi intrigi. Născută în 1876, în Olanda, pe numele real Margaretha Geertrudia Zelle, Mata Hari a murit în faţa plutonului de execuţie. A fost executată în Franţa, acuzată că a spionat pentru Germania în timpul Primului Război Mondial.

Părea cu totul neverosimil ca Margaretha Geertruida Zelle, singura fiică a unui pălărier german, să devină Mata Hari, cel mai infam agent dublu din istoria spionajului.

La doar 18 ani, a răspuns unui anunț dat într-un ziar de Rudolph MacLeod, militar de carieră care își căuta soție. Vrăjit de farmecul personal al acestei brunete, MacLeod s-a însurat cu ea în 1895, iar cei doi s-au stabilit apoi în Java, o insulă aflată la acea vreme sub controlul olandezilor.

După tragedia care a dus în cele din urmă la divorț (o servitoare le-a otrăvit ambii copii), Margaretha s-a stabilit la Paris, unde a devenit dansatoare exotică sub numele de scenă Matahari sau Mata Hari (care într-un dialect din Malaezia înseamnă Ochiul Soarelui).

Spectacolele sale au avut un succes fulminant în toată Europa. A devenit apoi amanta milionarului lionez Emile Etienne Guimet. Nu a renunțat, însă, la stilul promiscuu şi flirtant cu care îşi obişnuise audienţa.

Într-o zi a fost abordată de Georges Ladoux, un ofițer francez, care i-a solicitat să îi spioneze pe germani. Mata Hari a fost de acord și a întocmit un plan pentru a seduce un general german, cu scopul de a-l „trage de limbă” și de a livra apoi francezilor secrete militare.

Cu toate acestea, a fost arestată și interogată de britanici, care erau convinși că Mata Hari este spion german. În cele din urmă, au eliberat-o, iar Mata Hari a plecat în Spania, unde a avut o relație amoroasă cu un maior german, pe nume Kalle.

Însă acesta și-a dat seama cu ce se ocupă, de fapt, Mata Hari și a transmis mesaje false, în care susținea că dansatoarea spionează pentru germani. Francezii au arestat-o pe Margaretha pe 13 februarie 1913 și au întemnițat-o. În vara aceluiași an, a fost condamnată pentru spionaj în favoarea unei națiuni străine și condamnată la moarte.

A refuzat să fie legată la ochi în fața plutonului de execuție. A fost împușcată pe 15 octombrie 1917, iar corpul său a fost donat unei facultăți de medicină, pentru practica studenților. Viaţa sa a fost subiectul a numeroase filme de spionaj, iar acest documentar nu face excepţie.

6.73

Nota: 6.73/10 din 55 voturi

Alte filme interesante

Pădurea de molizi

2025
9.4

Pădurea de molizi readuce la viață masacrul de la Fântâna Albă și tragedia miilor de românii împușcați de armata sovietică.

Ei nu vor îmbătrâni

2018
10

Ei nu vor îmbătrâni este un documentar impresionant despre viața soldaților pe Frontul de Vest, restaurat cu grijă și acuratețe.

Creatorul bombei atomice: Oppenheimer după Trinity

2024
9

Oppenheimer după Trinity dezvăluie povestea omului din spatele bombei atomice și dilemele morale ce au schimbat cursul istoriei.

Un mister de 5.000 de ani: Ötzi, Omul Ghețurilor

2016
9

Ötzi, Omul Ghețurilor este un documentar despre una dintre cele mai fascinante mumii din lume și primul caz de crimă din preistorie.

  • ELE,frumoasele datdatoare de viata ,armonie,frumusete au jucat un rol important in istoria omenirii. Sunt aducatore de lumina dar si de intuneric!

  • >