Țara Moților – O istorie nescrisă

Acest film documentar propune o teorie controversată și care a stârnit reacții viulente la momentul lansării sale: locuitorii Țării Moților ar fi, de fapt, urmași ai khazarilor, evrei rămași pe aceste meleaguri din estul Europei. Iată însă ce știm despre moți de la istoricul Ion Rusu Abrudeanu: „Moţii sau Ţopii sunt urmaşii direcţi ai Dacilor şi ai coloniilor romane, aduse de împăratul Traian în urma ocupărei Daciei în anul 105 după Christos, în scopul de a o coloniza şi de a putea munci şi exploata cu braţele lor minele de aur din fosta ţară a lui Decebal. Numirea de Moţi vine de la chica antică, moţul de păr, pe care îl purtau bărbaţii şi care era un obicei dac, uzitat până în a doua jumătate a secolului trecut în Țara Moţilor.

Personal am văzut în copilăria mea, acum 50 de ani, încă destui Moţi bătrâni cu părul adunat în chică, de obiceiu în partea dreaptă a capului, lângă ureche. Dealtfel şi denumirea de Ţopi derivă dela cuvântul german Zopf, care pe româneşte însemnează chică şi cum funcţionarii nemţi de pe vremuri, cari dispreţuiau pe Moţi, îi numeau Zopfiger Walach (Valach cu chică), s-a perpetuat astfel porecla de Ţop.

Mai de mult Moţii purtau peste tot numele de Ţopi după teritoriul pe care îl locuiau – dintre Murăş şi muntele Bihariei – şi care se numea Terra Tzopus. În fruntea acestui teritoriu, adică ţinutul Munţilor Apuseni ai Transilvaniei, se afla un voevod român, care numai pe la începutul veacului XV şi-a pierdut neatârnarea faţă de regii Ungariei. Ultimul voevod amintit de istorie a fost Iacob.

Voevodul Ţopilor îşi avea reşedinta în Abrud, unde şi azi se află o biserică veche din timpurile acelea, acum proprietate a papistaşilor. Însăşi clădirea şi stilul acestei biserici dovedesc vechimea ei, căci zidurile cuprind multe pietre vechi cu figuri din timpul Romanilor, iar pictura din lăuntru cu sfinţi româneşti şi scriere slavonă confirmă că a fost pe vremuri biserică românească.

Este văruita cu alb, însă sub stratul alb se pot distinge şi azi cei 12 apostoli în jurul altarului, sub a căror figuri merge de jur împrejur un brâu tricolor. Cu ocazia diferitelor reparaţiuni ale acestei biserici, catolicii au încercat să şteargă cu totul figurile sfinţilor româneşti, dar n-au reuşit pe deaîntregul şi atunci s-au mulţumit s-a spoiască din nou cu var.
Denumirea de Ţopi o întâlnim şi în descrierea Ardealului, făcută de împăratul bizantin Constantin Porfirogenitul (anul 912-959), care în veacul X le zicea Tzopon.

Este cu desăvârşire fals că denumirea de Ţop ar fi o formă onomatopeică, slavă sau ungurească, provenită din faptul ca Moţul, neştiind să danseze, ţopăe „ca un urs”, sau că aceşti locuitori fiind înfundaţi cu casele lor resfirate pe văi şi în munţi, sunt consideraţi de cei dela şes drept grosolani şi neciopliţi.” (Extras din studiul istoric al lui Ion Rusu Abrudeanu, Moții, calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit)